
PPC blue oferă soluții de mobilitate electrică POLITEHNICII București
16 mai 2025
București – PPC Blue România a semnat un parteneriat cu Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București pentru dezvoltarea infrastructurii de mobilitate electrică din cadrul campusului universitar, prin instalarea de 16 stații de încărcare a autovehiculelor electrice.
Astfel, în luna martie, PPC blue a instalat în campusul Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, precum și în zona căminelor studențești, 16 stații de încărcare pentru autovehiculele electrice cu un număr de 32 de puncte de încărcare. Una dintre stații va avea încărcare ultrarapidă, în timp ce 4 dintre acestea vor oferi încărcare rapidă, iar 11 dintre ele vor fi stații cu încărcare normală.

Viitorul mobilității electrice se construiește prin educație, colaborare și inovație, iar campusurile universitare sunt locul ideal unde aceste valori se întâlnesc. Parteneriatul cu Universitatea Politehnica București marchează un pas important în misiunea noastră de a aduce mobilitatea electrică mai aproape de noile generații și de a susține tranziția către un stil de viață sustenabil. Continuăm să extindem infrastructura de încărcare în toată țara, răspunzând nevoii tot mai mari a șoferilor de vehicule electrice și hibride de a avea acces facil la puncte de încărcare. Prin parteneriate strategice, precum cel semnat astăzi, accelerăm tranziția către un transport cu emisii zero și contribuim activ la formarea unei generații care înțelege și susține schimbarea. Împreună cu echipa PPC blue, colaborăm cu parteneri din toate sectoarele și cu utilizatorii finali pentru a construi un viitor mai verde, mai accesibil și mai conectat la nevoile comunităților
POLITEHNICA București are un angajament ferm față de formarea inginerilor de mâine în spiritul inovației și responsabilității față de societate. Tranziția către un viitor bazat pe energie verde este o provocare globală. Parteneriatul cu PPC blue reprezintă un pas firesc în direcția dezvoltării infrastructurii verzi în campusurile universitare și încurajării mobilității electrice în rândul tinerilor. Prin astfel de colaborări, le oferim studenților noștri nu doar acces la tehnologii de ultimă generație, ci și un exemplu concret de cum mediul academic și cel privat pot construi împreună un viitor mai sustenabil, pregătindu-i să facă față provocărilor viitorului.
În România, PPC blue operează peste 600 de puncte de încărcare în toate județele țării, cu o putere totală instalată de peste 14.000 kW, și oferă soluții integrate de mobilitate electrică clienților rezidențiali, companiilor și instituțiilor publice din întreaga țară.
În 2024, șoferii care și-au încărcat mașinile electrice la stațiile PPC blue au parcurs în total 10.500.000 de km, echivalentul a 262 de ture în jurul Pământului, înregistrând o medie 0,20 kWh per km. În urma sesiunilor de încărcare, aceștia au contribuit la reducerea cu peste 1.700 tone/an a emisiilor de dioxid de carbon.
Aplicația PPC blue, poate fi descărcată din AppStore sau Google Play. Aceasta permite vizualizarea stațiilor de încărcare disponibile și alegerea serviciilor de încărcare potrivite nevoilor utilizatorilor (abonamentele sau Charge & Pay). Prin intermediul aplicației utilizatorii își pot organiza călătoriile și utiliza atât stațiile de încărcare PPC blue din România, cât și din Grecia. De altfel, compania PPC Blue România este singura din țară care oferă clienților abonamente pentru încărcare cu unități incluse (1 unitate = 1 kWh). În funcție de nivelul de consum, există trei opțiuni: PPC blueLite (60 de unități de încărcare incluse), PPC bluePlus (120 de unități de încărcare incluse) și PPC blueMax (200 de unități de încărcare incluse). Clienții pot încărca folosind aplicația mobilă sau un card RFID asociat profilului activ.
Șoferii beneficiază de un serviciu de asistență tehnică cu suport oferit de o echipă dedicată, disponibil 24/7, la numărul 0800 801 158.
PPC blue instalează în România infrastructură de încărcare în centre comerciale, supermarketuri, restaurante și hoteluri care doresc să atragă utilizatorii de mașini electrice, precum și în spațiile publice puse la dispoziție de municipalități interesate de îmbunătățirea calității aerului prin încurajarea mobilității electrice.
PPC Blue România este parte a Grupului PPC, cu o tradiție de peste 70 de ani în Grecia, lider în domeniul energiei în Europa de Sud-Est, care și-a făcut un angajament din dezvoltarea durabilă și protecția mediului prin promovarea surselor de energie curată. Mobilitatea electrică joacă un rol central în această viziune pentru viitor. DEI Blue, compania dedicată mobilității electrice lansată de PPC în 2021 în Grecia, și-a făcut deja un nume prin serviciile de e-mobilitate furnizate persoanelor fizice, companiilor și administrației publice din întreaga Grecie. Obiectivul de a deveni cel mai important jucător pe noua piață a mobilității electrice din regiune, prin realizarea unor investiții semnificative pentru dezvoltarea, gestionarea și operarea celei mai extinse rețele de încărcare a mașinilor electrice și prin furnizarea de servicii inovatoare, descrie planul ambițios al PPC.
###
Despre POLITEHNICA București
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București își asumă misiunea de a pregăti specialiști în diferite domenii tehnice, capabili de a utiliza cunoștințe științifice, tehnice și cultural-umaniste valoroase, de a contribui la progresul tehnologic, economic și social-cultural al societății românesti și al lumii contemporane. Universitatea asigură realizarea unui învățământ de performanță, dezvoltat și perfecționat printr-o complexă activitate de cercetare, continuând tradiția Școlii Politehnice bucureștene, conform exigențelor și cu mijloacele oferite de societatea modernă informațională. Ea își propune să creeze noul profil de universitate tehnică, ce promovează forme de pregătire adaptate cerințelor unei societăți în plină competiție, supusă procesului de integrare în Comunitatea Europeană și internațională. POLITEHNICA București are misiunea de a reuni sub un singur acoperiş educația, prin formarea profesională şi cercetarea ştiinţifică. Rolul acestei intersecții este de a spori cunoașterea şi inovarea, două concepte principale ale economiei şi societăţii bazate pe cunoaştere.