article cover image
PPC blueLumea noastrăȘapte motive să alegi mobilitatea electrică

Șapte motive să alegi mobilitatea electrică

Lasă-te atras de principala tendință în transport. Aerul mai curat și costurile mai reduse cu întreținerea autovehiculului sunt doar două dintre motivele pentru care merită să adopți mobilitatea electrică.

Din redacțiile revistelor auto și până în palate prezidențiale, din barul aflat la colțul străzii până în săli de curs ale universităților, peste tot se vorbește astăzi despre mașinile electrice. Pe lângă cei care le adoră, și le doresc sau sunt curioși în privința lor, mai sunt și cei nehotărâți sau care pur și simplu nu se arată interesați, dar și cei care încă le contestă, lăsându-se influențați de false prejudecăți. Îți prezentăm șapte motive pentru care merită să adopți principala tendință în transport și să te bucuri din plin de călătoriile la volanul mașinii tale electrice.

Aer mai respirabil

Să începem de la un aspect incontestabil: vehiculele electrice nu emit gaze de eșapament, întrucât motoarele lor sunt complet lipsite de procese de ardere. În acest caz, nu vorbim despre motoare cu combustie, ci despre motoare electrice, iar avantajele lor le regăsim mai ales în centrele urbane, unde răspândirea masivă a acestor vehicule ar face aerul mult mai curat și mai respirabil. Gândește-te, de exemplu, la toate momentele în care ridici geamul mașinii pentru că ești blocat în spatele unui autobuz diesel vechi (și zgomotos) – nu ai prefera, oare, să fie electric?

Energie curată

Cei care nu cred în sustenabilitatea mașinilor alimentate cu baterii pun sub semnul întrebării sursele de energie ale acestora, considerându-le prea puțin curate și continuând să le compare cu combustibilii fosili. Faptele contrazic însă această prejudecată pe măsură ce infrastructura publică de încărcare se dezvoltă bazându-se tot mai mult pe energie electrică produsă din surse certificate de energie regenerabilă (E-SRE). Și este prevăzut ca ponderea energiei electrice produse din surse certificate de energie regenerabilă în mixul energetic al țărilor europene să crească de la un an la altul. În general, în Uniunea Europeană ponderea consumului final brut de energie din surse regenerabile depășește 20 %. În 2023, obiectivul UE privind energia din surse regenerabile pentru 2030 a fost majorat la 42,5 %, cu scopul de a atinge 45 %. La rândul său, România și-a îndeplinit angajamentul european pentru 2020 de a crește ponderea E-SRE la 24% din consumul brut de energie finală, după cum se afirmă în Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030. 

În plus, termenele impuse de obiectivele europene obligă guvernele să acționeze prompt: dintre acestea, „Fit for 55” prevede o reducere cu 55% a emisiilor de CO₂ produse în Europa până în 2030, comparativ cu 1990. Vorbim despre o etapă esențială și necesară, având permanent în vedere obiectivul mai ambițios „Net Zero”, care vizează eliminarea emisiilor de dioxid de carbon, ceea ce include atât reducerea masivă a acestora, cât și măsurile compensatorii, până în 2050.

La PPC, punem în centrul preocupărilor tranziția energetică, prin noul nostru plan strategic, în deplină concordanță cu obiectivele de neutralitate climatică pentru 2050 ale Uniunii Europene. Planul nostrum include eliminarea centralelor poluante pe lignit până în 2025 și investiții semnificative în stocarea de energie regenerabilă, vizând o capacitate instalată de peste 8,9 GW până în 2026.

Ținând cont de toate aceste eforturi ale jucătorilor implicați, putem spune că electricitatea, care astăzi este deja în mare parte „curată”, este destinată să devină din ce în ce mai „verde”. Acest lucru este confirmat și de un studiu realizat de Consiliul Internațional pentru Transportul Curat (ICCT), potrivit căruia în prezent emisiile din ciclul de viață al vehiculelor electrice cu autonomie medie-joasă sunt cu 66-69% mai reduse decât cele ale mașinilor pe benzină din același segment. Este o diferență care, potrivit aceluiași ICCT, va ajunge la 74-77% în 2030.

Producție ecologică

Să trecem acum la subiectul producției de vehicule. Ceea ce s-a afirmat despre obiectivele europene se aplică și în cazul industriilor de pe continent: reducerea emisiilor este valabilă, așadar, și în ceea ce privește asamblarea automobilelor. Audi, care va vinde numai vehicule electrice începând cu 2026, și-a declarat, de exemplu, intenția de a atinge neutralitatea în materie de carbon în fabricile sale începând cu 2025, iar alți producători de automobile și-au asumat aceeași direcție. Un studiu realizat de Yale School of Environment a identificat deja emisii de CO₂ semnificativ mai scăzute de-a lungul întregului lanț de aprovizionare a vehiculelor electrice, chiar și atunci când se iau în considerare extracția și prelucrarea materiilor prime, precum și producția de baterii. Sunt pași considerabili, care vor continua într-un ritm susținut, pentru dezvoltarea producției ecologice de mașini electrice.

Reutilizarea bateriilor

Bateriile reprezintă un alt subiect intens dezbătut atunci când se vorbește despre mașinile electrice, în special în ceea ce privește eliminarea lor la finalul duratei de viață. În realitate, apare din ce în ce mai mult o soluție alternativă: cele cu o capacitate reziduală de 75-80% pot fi utilizate în continuare ca sisteme de stocare. Bateriile cu o a doua viață, în special, sunt utile în susținerea sistemelor fotovoltaice, la domiciliu sau în parcurile solare mai mari.

În plus, bateriile de tip „second life” vor fi esențiale pentru sistemele de încărcare bidirecțională, „vehicle-to-grid” (V2G), datorită cărora mașinile parcate vor putea să returneze o parte din energia lor către rețeaua de încărcare în timpul vârfurilor de cerere, garantând un randament economic pentru posesorul mașinii. În afară de scenariul reutilizării, eliminarea cât mai corectă a bateriilor uzate este de asemenea posibilă. Tehnologiile actuale de reciclare permit recuperarea aproape a tuturor materialelor conținute în acestea, astfel încât în viitor utilizarea materialelor pure pentru producerea celulelor de stocare va fi redusă considerabil.

Călătorii posibile

Dincolo de preocupările legate de mediu, este important să abordăm chestiunea autonomiei vehiculelor electrice. Mai multe modele de mașini pe baterii se apropie deja de o autonomie de 500 km de utilizare efectivă, în timp ce mașinile electrice cu baterii mai mici au o autonomie adecvată pentru deplasările zilnice, fie și cu o reîncărcare parțială. De altfel, câți sunt cei care obișnuiesc să umple rezervorul mașinii pe benzină? Același lucru este valabil și pentru automobilele electrice: o încărcare redusă poate fi mai mult decât suficientă pentru deplasările urbane, unde în plus recuperarea energiei prin diminuarea vitezei (accelerație negativă) ajută vehiculul să se deplaseze mai mult.

Iar dacă plănuiești o călătorie lungă, ai la dispoziție și stațiile publice de încărcare de pe șoselele europene, unele dintre ele cu o putere chiar mai mare de 150 kW. În multe state din UE, guvernele alocă bugete tot mai mari pentru dezvoltarea infrastructurii destinate transportului electric. În România, PPC blue pune la dispoziția utilizatorilor în jur de 500 de puncte de încărcare în peste 60 de localități, rețeaua noastră publică atingând o putere instalată de aproximativ 9.000 kW, iar procesul este într-o continuă dezvoltare. Deplasările în interiorul țării la volanul mașinii electrice devin pe zi ce trece mai lipsite de stresul reîncărcării. Iar acum îți poți plănui călătoriile în țară cu ajutorul aplicației PPC blue și al hărții stațiilor de reîncărcare PPC blue, pentru a fi mereu informat în privința punctelor de încărcare de pe traseul tău.

Prețuri în scădere

E timpul să ne aplecăm asupra a ceea ce mulți consideră a fi principalul obstacol în calea adoptării pe scară largă a mașinilor electrice: prețul. Într-adevăr, prețurile acestora sunt mai ridicate decât ale mașinilor cu motor tradițional din aceeași categorie, dar nu lipsesc stimulentele naționale și locale care reduc semnificativ suma pentru cumpărător. În prezent, majoritatea statelor europene oferă astfel de programe pentru a susține tranziția la transportul electric. În România, poți beneficia de stimulente la cumpărarea unui vehicul electric de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), dar și de la unele dintre autoritățile locale. În plus, mașinile electrice sunt scutite de taxa anuală de proprietate, iar unele autorități locale oferă și beneficii de tipul reducerilor de preț sau chiar gratuitate pentru parcare.

În continuare, poți alege să semnezi un contract de leasing sau de închiriere și astfel costul noii tale mașini electrice va fi mai ușor de suportat. În plus, se așteaptă ca în viitorul apropiat prețurile automobilelor electrice să devină egale sau chiar mai scăzute decât cele ale vehiculelor tradiționale, datorită scăderii prețurilor bateriilor.

Întreținere ușoară pentru mașini electrice

Prețul plătit la cumpărarea automobilului reprezintă însă doar unul dintre costuri, la care se adaugă cheltuielile cu alimentarea și întreținerea. În cazul vehiculelor electrice, există în prezent în Europa o serie de elemente care contribuie la o întreținere tot mai accesibilă, cum ar fi scutirea de la plata anumitor taxe. În București, autovehiculele electrice sunt scutite total de la plata impozitului auto, iar pentru cele hibride impozitul este redus cu minimum 50%. Dar sunt și unele localități, precum Timișoara, care oferă și în acest an o scutire de la plata impozitului auto de 100% atât pentru modelele electrice, cât și pentru cele hibride. În general, întreținerea unei mașini electrice este mai ieftină, la fel cum sunt și cheltuielile pentru reîncărcare, iar la un calcul atent costul total al unui astfel de automobil ar putea fi chiar mai redus decât al unei mașini tradiționale – încă un motiv important pentru a alege mobilitatea electrică.